IMAGINILE DURERII | Craiova plânge după „Minunea Blondă”! Fotografii cutremurătoare cu scenele petrecute la biserica în care e depus trupul lui Ilie Balaci

Redactor:
Dan Mirea
IMAGINILE DURERII | Craiova plânge după
  • Publicat:
  • Actualizat:

În aceste momente, trupul neînsuflețit al fostului component al Craiovei Maxima se află la biserica Sfântul Ilie, din centrul orașului, acolo unde a fost adus în jurul orei 12:30. Circa 200 de persoane s-au aflat în fața bisericii atunci când sicriul cu fostului fotbalist a fost adus la locașul sfânt. Acestea au aplaudat în continuu.

Familia se află lângă sicriul cu trupul neînsuflețit al legendei Universității Craiova. Soția Dana și fetele Liana și Lorena l-au jelit pe Ilie Balaci

Primăria Municipiului Craiova a publicat programul funeraliilor lui Ilie Balaci:
Luni, 22.10.2018
13.00 – depunerea trupului neînsuflețit la Biserica Sf. Ilie
17.00 – plecare spre Stadionul Ion Oblemenco
17.30 – depunere la Stadionul Ion Oblemenco
18.00 – slujbă oficiată de un sobor de preoți de la Mitropolia Olteniei
Marți, 23.10.2018
09.00 – Depunerea trupului neînsuflețit pe terenul Stadionului Ion Oblemenco
11.30 – Slujbă In Memoriam oficiată de un sobor de preoți de la Mitropolia Olteniei, pe terenul Stadionului Ion Oblemenco
12.15 – Plecare spre Biserica Sf. Ilie
13.00 – Sosire Biserica Sf. Ilie – Slujba de înmormântare oficiată de un sobor de preoți în frunte cu IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei
14.00 – Plecare spre Cimitirul Sineasca

FOTO: REMUS BADEA / MEDIAFAX FOTO

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
PUTIN vrea pace. China a făcut marele anunț
PUTIN vrea pace. China a făcut marele anunț
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×